Planșeul intermediar: elementul nou care nu există la o casă parter
Placa dintre parter și etaj, numită planșeu intermediar, este elementul structural care nu are echivalent la o casă parter și care schimbă întregul calcul de rezistență al clădirii. Planșeul trebuie să susțină, în același timp, greutatea permanentă a pereților, tencuielilor și pardoselilor de la etaj (sarcina permanentă) și greutatea în mișcare a oamenilor și mobilierului (sarcina utilă), cele două calculându-se separat și adunându-se pentru a stabili grosimea și armătura necesară.
Tipul de planșeu — beton armat monolit, predalе prefabricate sau planșeu din grinzi metalice cu placă de beton — se alege în funcție de deschiderile dintre pereții portanți și de bugetul disponibil, dar decizia trebuie luată din faza de proiect, pentru că influențează direct grosimea pereților de la parter care trebuie să-l susțină.
O fundație mai solicitată decât la o casă parter echivalentă
Greutatea totală a unei case cu etaj — structura de la parter, plus planșeul intermediar, plus structura de la etaj și acoperiș — este semnificativ mai mare decât greutatea unei case parter cu aceeași amprentă la sol. Pentru că fundația trebuie să transmită toată această încărcare pe aceeași suprafață de contact cu terenul, dimensionarea ei nu poate fi copiată de la o casă parter „similară ca formă” — trebuie recalculată pentru sarcina reală a variantei cu etaj.
Practic, asta se traduce fie într-o talpă de fundație mai lată, fie într-un beton cu clasă de rezistență mai mare, fie într-o armătură mai densă, în funcție de ce rezultă din calculul static al proiectantului corelat cu studiul geotehnic al terenului respectiv.
Scara: un gol în planșeu care trebuie proiectat, nu adăugat ulterior
Scara nu este doar un element de finisaj, ci o piesă cu cerințe structurale proprii. Ea presupune un gol în planșeul intermediar, dimensionat corect din faza de proiect — lățime, lungime a rampei și poziționare față de pereții portanți — pentru că mărirea sau deplasarea acestui gol după ce planșeul a fost executat este costisitoare și, de multe ori, afectează capacitatea portantă a plăcii din jurul golului.
Dacă scara este din beton armat sau din structură metalică, ea are nevoie de o structură de rezistență proprie (grindă de vatră, stâlpi de susținere sau prindere în pereții adiacenți), calculată separat, nu improvizată pe șantier după ce restul structurii e deja ridicat.
Continuitatea pereților portanți pe verticală
Pereții portanți trebuie să se continue pe verticală, fără întrerupere, de la fundație până la acoperiș, trecând prin ambele niveluri — fiecare perete portant de la etaj are nevoie de un perete portant corespunzător exact dedesubt, la parter, care să-i transmită sarcina mai departe către fundație.
O greșeală de proiectare frecventă, mai ales atunci când planul de la etaj este redesenat ulterior pentru a mări o cameră sau a repoziționa o baie, este amplasarea unui perete portant la etaj care nu mai are un perete portant sub el, ci doar unul din gips-carton sau BCA nestructural. Rezultatul este o sarcină concentrată transmisă direct pe planșeu, în locuri unde acesta nu a fost calculat pentru așa ceva — un defect care nu se vede la recepție, dar care poate produce fisuri sau deformații ale planșeului în timp.
