Diametrul interior trebuie să corespundă exact țevii
Manșonul de izolație e util doar dacă diametrul lui interior corespunde diametrului exterior real al țevii, nu unei aproximări „cam așa”. Un manșon prea larg lasă un strat de aer între el și țeavă, care reduce eficiența izolării, iar unul prea strâmt se întinde și subțiază peretele izolator exact în punctul unde ar trebui să fie cel mai gros, plus că e mai greu de montat fără să se rupă pe cusătură.
Măsurarea corectă se face cu o riglă sau un șubler pe diametrul exterior al țevii, nu pe cel nominal indicat uneori pe ambalaj, pentru că țevile din materiale diferite (cupru, PPR, PEX) au adesea diametre exterioare ușor diferite pentru același diametru nominal.
De ce o izolație prea subțire nu previne înghețul
O grosime insuficientă a manșonului nu oprește practic pierderea de căldură, doar o încetinește puțin — suficient, poate, pentru o noapte răcoroasă, dar nu pentru un ger prelungit de câteva zile, exact perioada în care riscul de spargere a țevii e cel mai mare. Grosimea izolației trebuie aleasă în funcție de cea mai scăzută temperatură realistă a zonei, nu de temperatura medie a iernii.
Pentru țevi montate în poduri neîncălzite sau pe pereți exteriori, expuse la temperaturi apropiate de cele de afară, o grosime de cel puțin 19-25 mm oferă o protecție rezonabilă. Pentru țevi în spații semi-protejate, precum un subsol nu tocmai izolat, o grosime mai mică, de 9-13 mm, e adesea suficientă.
Lungimea și numărul de manșoane necesare
Manșoanele se vând la lungimi standard (de regulă 1-2 metri), iar traseul complet de izolat trebuie măsurat din timp, incluzând coturile și ramificațiile, unde consumul de material e mai mare decât pe o porțiune dreaptă din cauza tăierilor și a suprapunerilor necesare la îmbinări. E preferabil să cumperi cu puțin peste necesarul calculat, pentru a nu rămâne blocat la jumătatea montajului cu o bucată prea scurtă.
