Ce este, de fapt, o punte termică
O punte termică este o zonă locală din anvelopa clădirii prin care căldura trece mult mai ușor decât prin restul suprafeței, pentru că materialul de acolo conduce căldura mai bine decât termoizolația din jur sau pentru că izolația este întreruptă. Cele mai frecvente apar la colțurile pereților exteriori, la centurile și stâlpii din beton armat, la balcoanele turnate monolit cu placa de la interior, la glafurile ferestrelor și la racordul dintre perete și acoperiș. Chiar dacă suprafața acelor zone e mică față de suprafața totală a fațadei, pierderile de căldură prin ele pot fi disproporționat de mari, tocmai pentru că opun o rezistență termică mult mai mică.
De ce apar chiar și la case aparent bine izolate
Punțile termice nu sunt semn automat de execuție proastă — multe apar din motive structurale greu de evitat complet, cum ar fi nevoia de centuri și stâlpișori din beton pentru rezistența clădirii la cutremur. Problema reală apare atunci când termoizolația este întreruptă exact în dreptul acestor elemente sau când grosimea ei scade brusc, în loc să treacă în mod continuu peste toată suprafața fațadei. La balcoanele turnate monolit cu placa de la interior, betonul continuă practic neîntrerupt din interior spre exterior, funcționând ca o „autostradă” pentru căldură, indiferent cât de bine e izolat restul peretelui din jur.
Semne vizibile pe care le poți observa singur
Cel mai clar semn al unei punți termice este apariția localizată a condensului sau a mucegaiului, de obicei sub formă de pete verticale în colțurile camerelor, în jurul glafurilor de fereastră sau pe tavan, în dreptul plăcii de balcon. La pipăit, zona afectată se simte vizibil mai rece decât restul peretelui din aceeași cameră, mai ales iarna, când diferența de temperatură dintre interior și exterior e mare. Dacă ai acces la o cameră termică sau poți chema pe cineva care are una, punțile termice apar ca linii sau pete clar delimitate, cu o temperatură de suprafață net mai scăzută decât zonele izolate corect din jur.
Cum se rezolvă în practică, la execuție
Soluția de bază este izolarea continuă, fără întreruperi, astfel încât stratul termoizolant să „înfășoare” clădirea fără puncte slabe la colțuri, centuri sau glafuri. La balcoane, se folosesc elemente speciale de întrerupere a punții termice, montate chiar în structura balconului, care separă termic placa exterioară de placa interioară fără să compromită rezistența mecanică. La colțurile clădirii, se recomandă o grosime suplimentară de izolație pe o porțiune de aproximativ un metru de o parte și de alta a colțului, iar la glafuri se montează profile izolante dedicate, nu doar tencuială peste tocul ferestrei. Aceste detalii costă puțin în plus la execuție, dar elimină ulterior probleme costisitoare de mucegai și pierderi constante de căldură.
