Adezivi pentru BCA: de ce nu folosești mortar clasic

Blocurile de BCA sunt tăiate în fabrică la toleranțe dimensionale foarte strânse, mult mai precise decât la o cărămidă clasică. Acest lucru nu e întâmplător — întreg sistemul de zidărie din BCA e proiectat în jurul ideii că blocurile pot fi puse unul peste altul cu un rost de doar câțiva milimetri, aplicat cu o mistrie dințată, în loc de patul gros de mortar clasic folosit la cărămidă. Un rost atât de fin e posibil doar dacă blocurile au dimensiuni constante; altfel neregularitățile s-ar aduna rapid pe înălțimea peretelui.

Mortarul de ciment-nisip folosit tradițional la cărămidă e conceput pentru un strat gros, de 1-1,5 cm sau mai mult, unde are volum suficient pentru a se hidrata și întări corect. Aplicat în strat foarte fin, la grosimea cerută de un rost de BCA, acest tip de mortar nu se comportă la fel — priza și aderența sunt afectate, iar rostul rezultat nu are aceeași capacitate portantă și de etanșare ca un adeziv special formulat pentru straturi fine.

Iar dacă, în schimb, mortarul clasic e aplicat la grosimea lui normală, ca să funcționeze corect, se anulează practic tot rostul sistemului de blocuri de precizie: rostul gros de mortar clasic redevine o punte termică semnificativă pe toată lungimea lui, exact fenomenul pe care rostul fin cu adeziv special a fost conceput să îl elimine. Practic, folosirea mortarului obișnuit la BCA înseamnă fie o execuție necorespunzătoare, fie renunțarea la principalul avantaj termic al sistemului.

Execuția cu adeziv BCA e o tehnică diferită de zidăria tradițională și cere o anumită disciplină: suprafața blocului trebuie să fie plană, curată de praf și puțin umezită înainte de aplicare, pentru ca adezivul să prindă corect și să nu-și piardă apa de hidratare prea rapid în porii blocului. Adezivul se întinde cu o mistrie dințată, în strat uniform, de câțiva milimetri, iar blocul următor se așază și se ajustează imediat, cât timp adezivul e încă lucrabil — corecțiile ulterioare, după priză, nu mai sunt posibile. Un zidar obișnuit doar cu mortar clasic tinde inițial să aplice straturi mai groase și mai neuniforme decât cere sistemul, exact pentru că reflexul de lucru e diferit.

Consumul de adeziv pentru BCA se calculează pe metru pătrat de zidărie, în funcție de grosimea rostului recomandată de producător și de gradul de planeitate al blocurilor — blocuri foarte precise consumă mai puțin adeziv, pentru că rostul rămâne constant și fin pe toată suprafața. În practică, e util să adaugi o marjă de rezervă de aproximativ 5-10% peste consumul teoretic, pentru pierderile normale de la amestecare și pentru rosturile verticale dintre blocuri, care consumă adeziv suplimentar față de rosturile orizontale.

Adezivul se prepară de regulă în cantități mici, suficiente pentru 20-30 de minute de lucru, pentru că își pierde lucrabilitatea relativ rapid după preparare — prepararea unei cantități mari „pentru toată ziua” duce la risipă, pentru că restul se întărește înainte de a fi folosit.

Un rost neuniform sau prea gros duce la un perete care nu mai e perfect plan — abaterile se acumulează pe înălțime și devin vizibile la tencuială, unde apar zone cu strat mai gros pentru a compensa neregularitățile. Dincolo de aspectul estetic, orice rost mai gros decât cel proiectat reduce performanța termică a peretelui, pentru că mortarul (fie el clasic sau adeziv aplicat incorect) conduce căldura mai bine decât BCA-ul din jur. În plus, o aderență slabă între blocuri, cauzată de o mistrie folosită greșit sau de blocuri prea uscate sau prea umede la montaj, scade rezistența globală a zidăriei. De aceea, la BCA, calitatea execuției rostului contează la fel de mult ca alegerea corectă a clasei de bloc.